Cristian Ciocan Stănescu, managing partner

Deși cartea mea de vizită mă conectează cu mediul de business, îmi imaginez cu greu o săptămână fără tenis – fie că îl practic în circuitul Tenis Partener, fie că urmăresc competițiile sau citesc biografii ale marilor sportivi.
Am descoperit pasiunea pentru tenis când am ajuns, conjunctural, să lucrez ca manager al unei baze de sport, la începutul carierei mele. Urmărind în special performanța micilor sportivi, a copiilor, m-a atras modul în care tenisul este un sport competitiv dar extrem de colegial în același timp, îți forțează fizicul dar este nimic fără psihic și, nu în ultimul rând, este un domeniu care inspiră și publicului aceeași conduită de respect. Tot atunci, în urmă cu 10 ani, am pus bazele primului Club de Tenis din Craiova afiliat la Federația Română de Tenis și am încurajat tinerii sportivi recent retrași din activitate să se îndrepte către antrenorat. Am reușit să cresc nu doar performanțele business-ului, dar pot spera că și performanțele sportului alb, mulți dintre copiii care au început la baza sportivă la care lucram ca manager fiind acum premiaţi în competiţii internaţionale.
Dincolo de a face tenisul de performanţă un scop în sine, am pornit Atlas Academy din dorinţa de a propune o abordare integrată în tenis, care să pregătească nu doar sportivi, ci tineri responsabili, pregătiţi să muncească pentru ce îşi doresc, siguri pe ce pot şi  pe ce ştiu şi, nu în ultimul rând, bune exemple de fairplay.

În întreaga conduită de business pun mare accent pe seriozitate și multă muncă. Consider că pe teren și în business ne putem ghida după sfatul simplu, dar extrem de valoros dat chiar de un jucător-fenomen, Andre Aggasi – „Dacă nu te pregătești intens, nu meriți să câștigi”.